RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Regional

Carnagiu rutier în Neamț: patru morți și un bebeluș rănit într-un accident devastator. Planul Roșu activat

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc marți seara, 25 martie, în jurul orei 19:00, pe DN 15D, în comuna Dulcești, județul Neamț. Impactul violent dintre două autoturisme s-a soldat cu un bilanț tragic: patru persoane și-au pierdut viața, iar alte trei, printre care un sugar, au fost rănite.

La locul intervenției au fost mobilizate forțe impresionante: echipaje de pompieri din Roman și Piatra-Neamț, ambulanțe SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și polițiști. Salvatorii au intervenit cu autospeciale de descarcerare, echipaje de prim ajutor și unități medicale cu medic.

În cele două mașini implicate se aflau șapte persoane. În urma coliziunii, șase dintre acestea au rămas încarcerate, iar unul dintre autoturisme a luat foc, în timp ce celălalt a fost proiectat în afara carosabilului și s-a răsturnat.

Pompierii au acționat simultan pentru stingerea incendiului și pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate. Dintr-un autoturism a fost extrasă o femeie în stare de semiconștiență, iar din celălalt a fost salvat un sugar. Ambele victime au fost transportate de urgență la spital.

  

Din păcate, pentru alte patru persoane (doi bărbați și două femei) medicii nu au mai putut face nimic, acestea prezentând leziuni incompatibile cu viața.

O femeie de 68 de ani a reușit să iasă singură din mașină înainte de sosirea echipajelor de intervenție, fiind ulterior transportată la spital. De asemenea, o adolescentă de 17 ani se numără printre răniți.

Având în vedere amploarea intervenției și numărul mare de victime, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Neamț, măsură care a fost menținută până în jurul orei 20:05.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„În această seară, în jurul orei 19:00, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15D, în comuna Dulcești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA), SAJ Substația Roman (trei ambulanțe din care una cu medic), IPJ, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț ( o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD).

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane dintre care un sugar.

O femeie de 68 de ani s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost preluată de un echipaj de la SAJ și ulterior transportată la spital.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului șase persoane au rămas încarcerate iar un autoturism a luat foc iar unul s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Concomitent cu misiunea pentru evacuarea persoanelor s-a acționat pentru stingerea incendiului care se manifesta în partea din față a autoturismului și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la celălalt autoturism.

Dintr-un autoturism a fost evacuată o femeie în stare de semiconștiență și din cealaltă un sugar. Ambele persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.

Celelalte patru persoane rămase încarcerate erau inconștiente. Pompierii au acționat pentru scoaterea acestora din auto…

Citește continuarea pe site-ul BZI

Related posts

L-am găsit pe „dl. Cerneală”. Un interviu exclusiv cu „atacatorul” din Piaţa Unirii

Redacția

SRCF Iași repară linia de tren spre Botoșani. Investiția ajunge la 675.000 de euro

Redacția

Terenul 2 de la Stadionul Arcul de Triumf e praf, dar vine Ziua Porților Deschise

Redacția
Încarcă...