RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

10 morţi şi 35 răniţi în bombardamente ruseşti asupra Harkovului

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte 35 au fost rănite în bombardamente ruseşti asupra unei zone rezidenţiale din Harkov, un oraş important din nord-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile regionale, notează AFP.

Război în Ucraina: orașul Harkiv, bombardat intens de rușiFoto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images

Într-un bilanţ anterior, guvernatorul regional, Oleg Sinegubov, anunţase moartea a “şapte persoane, printre care un copil de şapte luni”.

  

“Ocupanţii au tras asupra unuia din cartierele rezidenţiale ale oraşului Harkov. Din păcate, 34 de persoane au fost rănite, printre care trei copii”, a declarat el.

Câteva ore mai târziu, Parchetul regional a anunţat un bilanţ cu zece persoane ucise şi 35 rănite.

“Un număr de clădiri rezidenţiale au fost avariate sau distruse”, a adăugat Oleg Sinegubov, însoţind postarea sa de pe Facebook cu fotografii cu clădiri şi maşini parţial distruse.

“A doua armată din lume (armata rusă), după cum se dovedeşte, poate lupta doar cu populaţia civilă”, a spus în glumă guvernatorul, cerându-le locuitorilor să nu iasă în stradă decât în caz de necesitate absolută.

În cursul zilei de vineri, şapte civili au fost ucişi şi alţi 27 au fost răniţi de tirurile ruse asupra unor autobuze de evacuare din regiunea Harkov,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Antrenorul FCSB-ului și explicația pentru o seară neagră

Redacția

Regele Charles va apărea într-un nou documentar pe Amazon Prime Video

Redacția

Comandanţii ucraineni care apără Mariupol afirmă că unităţile lor au reușit să se conecteze în timp ce Rusia informa că a înregistrat progrese în privința ocupării oraşului

Redacția
Încarcă...