RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cîţu, despre afirmaţiile ministrului de Finanţe: Mi se pare aberantă o astfel de declaraţie – am auzit o maşină, o familie, imediat mi-am adus aminte de comunism

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, fost premier şi fost ministru al Finanţelor, îi răspunde actualului titular al portofoliului Finanţelor, Adrian Câciu, care a lansat la HotNews.ro ideea modificării Codului Fiscal în sensul supraimpozitării persoanelor care au mai multe bunuri, Cîţu afirmând că astfel de propuneri îi amintesc de comunism şi că oamenii care au succes nu trebuie penalizaţi, potrivit News.ro.

“Mi se pare aberantă o astfel de declaraţie – am auzit o maşină, o familie, m-am adus aminte de comunism. Nu ne vom întoarce în comunism atât timp cât Partidul Naţional Liberal este în acest compromis la guvernare”, subliniază el. Referindu-se la decizii luate la nivel de minister al Finanţelor, Cîţu afirmă că “dacă cineva este azi acolo şi nu poate, să spună, că vin alţii care pot”.

“Eu îmi aduc aminte, din păcate, vremea comunismului, când cam asta era: o maşină, o familie şi atunci greu, stăteai cinci ani de zile să-ţi iei o maşină. Cam aşa sună şi asta. Pentru Partidul Naţional Liberal – şi o spun asta ca o linie roşie – proprietatea privată e sfântă. Oamenii care muncesc, oamenii care au venituri, care au plătit impozite, au plătit taxe, nu trebuie penalizaţi pentru că au avut succes în viaţă,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Gorghiu (PNL): „Este sănătos să avem aceste alegeri suprapuse, comasate”. Ce spune despre motivul consultărilor pe tema datei prezidențialelor

Redacția

Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis

Redacția

Premierul Irlandei își cere scuze după ce a făcut o glumă pe seama scandalului Clinton-Lewinsky

Redacția
Încarcă...