News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

50 de locuinţe sociale pentru romi și o nouă grădiniță vor fi construite la Sfântu Gheorghe din fonduri europene

Sfântu Gheorghe, 7 oct /Agerpres/ – O nouă grădiniţă şi 50 de locuinţe sociale vor fi construite, din fonduri europene, în cartierul Orko din Sfântu Gheorghe, contractele de finanţare fiind semnate joi de conducerea Primăriei şi cea a Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Autorităţile locale au precizat că proiectele, în valoare totală de peste 20 de milioane de lei, fac parte dintr-un program amplu şi complex de dezvoltare a trei zone marginalizate din Sfântu Gheorghe şi de incluziune socială a locatarilor acestora.

Viceprimarul Toth Birtan Csaba a declarat că aceste case vor fi construite în sistem duplex iar viitoarea grădiniţă va avea o capacitate de 120 de locuri.

„Este vorba despre un proiect prin care se construiesc 50 de case duble, lipite, cu o suprafaţă construită de 61,5 metri pătraţi pentru fiecare dintre aceste case gemene, stând pe un teren de 200 de metri pătraţi. Aceste locuinţe vor fi tratate ca locuinţe sociale, deci beneficiarii vor avea acces la acestea pe baza regulamentului de locuinţe sociale. (…)

  

Deci, nu se vor putea acorda în mod direct, vor trebui să urmeze regulamentul. (…) Legat de grădiniţă, actualmente în zonă este o grădiniţă care funcţionează sub egida Şcolii Neri Szent Fulop,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

SURSE Măsurile fiscale discutate de grupul tehnic pentru reducerea deficitului: creșterea TVA, impozit pe profit de 19%, taxă de solidaritate pentru venituri peste 10.000 lei, contribuție la sănătate pentru pensii peste 2.500 lei, majorarea accizelor / PN

Redacția

Încremeniți în funcție: veteranii din politică în teritoriu

Redacția

Republica Moldova, aflată în cea mai gravă criză energetică, mai cumpără 50 MW din România, de la OMV Petrom. La mijlocul lunii, a luat 100 MW de la Hidroelectrica. Autoritățile de la Chișinău trec și la economii

Redacția
Încarcă...