News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Încremeniți în funcție: veteranii din politică în teritoriu

Pe lângă Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai longevivi lideri de Consiliu Județean, la nivelul partidelor vechi – PSD, PNL și UDMR – găsim alți șase politicieni care se află la cel puțin al treilea mandat, unii fiind chiar la al cincilea.

Trei dintre cei mai longevivi lideri politici din teritoriu FOTO Colaj/Mediafax

Trei dintre cei mai longevivi lideri politici din teritoriu FOTO Colaj/Mediafax

Cazul Buzatu, aflat de aproape 20 de ani la conducerea unui Consiliu Județean (cu două mandate de vicepreședinte, apoi trei de președinte), aduce în atenția publică problematica așa-zișilor baroni locali, adică oameni politici având o influență foarte mare în județele lor.

  

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a precizat, într-un interviu dat la Antena 3, că poate ar trebui găsită o procedură la nivel de partide pentru limitarea numărului de mandate la nivel local sau central la două.

Nicio persoană nu trebuie să stea într-o funcţie administrativă, locală sau centrală, mai mult de două mandate. Nu poţi să o faci constituţional, să îngrădeşti dreptul cuiva, în schimb, pe linie de partid, pentru că candidaturile la preşedinte de Consiliu Judeţean sau primar de municipiu reşedinţă de judeţ… (n.r. – poți)”, a afirmat președintele PSD,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Vladimir Kara Murza, disident rus otrăvit de două ori și condamnat la 25 de ani de închisoare, este de negăsit în temnițele siberiene

Redacția

PSD cere adoptarea în regim de urgență a pachetelor de relansare economică și solidaritate

Redacția

Miting de proporții al profesorilor în Piața Victoriei din București, la ora 12.00, anunțat de sindicate, drept răspuns la oferta Guvernului de a nu acorda creșteri salariale pentru angajații din Învățământ

Redacția
Încarcă...