NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

130 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu (VIDEO)

6 iunie 1883. În localitatea suceveană Stupca, în casa parohială, s-a stins, măcinat de boală, dar purtând în inimă ce i-a fost mai drag- muzica şi ţara, un mare român: Ciprian Porumbescu.

 

S-a născut în toamna anului 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu. Cel care avea să încânte lumea prin magia sunetului, pe la 3-4 ani, când de obicei copiii abia învaţă noţiuni elementare, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia muzicii l-a cuprins în casa părinţilor săi, la o clacă, când a auzit un lăutar al satului care zicea cu foc din vioară. Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare şI minunându-se cum era posibil ca strunele să sune atât de frumos dezmierdate de arcuş… De atunci nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violină, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta sa viaţă. Marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori: întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin. Acesta şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, fiind găzduit chiar de tatăl lui Ciprian, parohul bisericii din localitate. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târziu, la gimnaziu, la Suceava, a început să studieze pianul şi orga.
Când punea mâna pe vioară, Ciprian era fenomenal. Cum era să stea deoparte la manifestările memorabile de la Putna – organizate de Eminescu şi de Slavici? După ce s-a încheiat partea oficială a serbării, pe pajiştea din apropierea mănăstirii, trubadurul Bucovinei, Grigore Vindireu, a încins o horă cu taraful sau. Cu ochii înlăcrimaţi, ascultându-şi chemarea inimii şi a sufletului, copilandrul Ciprian s-a repezit la Vindireu, i-a smuls vioara, continuând cântecul, cu patos.  Ce fericire i s-a citit pe chip atunci când i-a mărturisit părintelui sau: “Tată, am cântat Daciei întregi!”

Când avea 20 de ani, mama i s-a stins. Dorul de ea l-a însoţit întreaga viaţă. Un an mai târziu, şi-a luat Bacalaureatul cu brio şi s-a înscris la Institutul Teologic de la Cernăuţi. Cum vioara nu mai avea secrete pentru el, Ciprian a devenit maestru şI la violoncel şi clavir, în timp ce, la Seminar, studiile sale dădeau roade, prin compoziţii excepţionale liturgice. În toamna anului 1875, a fost deschisă Universitatea din Cernăuţi. Studenţii români au constituit Societatea “Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei, (al cărui preşedinte a devenit Ciprian în ultimul an de Seminar). Societatea avea un cor excepţional, dirijat de Ciprian Porumbescu. Pe când era la Cernăuţi, a cunoscut-o pe Berta Gorgon, faţa pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit. Cum familiile lor erau de confesiuni diferite, nu li s-a permis căsătoria. Ca să-i despartă, tatăl Bertei şi-a trimis fiica în străinătate. Iubirea lor neîmplinită i-a însoţit însă, necontenit, pe amândoi.

La puţină vreme după ce şi-a finalizat studiile teologice, în octombrie 1877, membrii “Arboroasei” au fost arestaţi, sub acuzaţia de înaltă trădare. Li s-a înscenat un proces. Ciprian a fost arestat din casa de la Stupca. Cânta la vioară când au venit după el. O ploaie rece, mocănească, a cernut tot drumul, până la Cernăuţi, iar apa rece l-a udat până la piele şI s-a îmbolnăvit. Temniţa de gheaţă şi mâncarea proastă i-au agravat tuberculoza, iremediabil. Doar vioara, pe care l-au lăsat să o ia în momentul arestării, i-a mai adus alinare. Ciprian a ieşit din temniţă cu moartea în piept. S-a întors la Universitatea din Cernăuţi. Cu mare greutate, a reuşit să meargă la Viena, la studii. De la Viena s-a întors la Braşov, ca profesor de muzică şi totodată dirijor la Biserica Sf. Nicolae, unde a compus “Crai Nou”, compoziţie pe care a reprezentat-o, în 1882, cu un succes fulminant.

De la Braşov, avea să plece spre Italia, de unde s-a întors în ţară cu puţină vreme înainte de a părăsi această lume. Deşi tuberculoza îl măcina, când a pornit spre Italia a sperat că acolo îi va fi mai bine. “M-am decis să mă duc la Nervi ş-apoi, dacă voi putea şi va fi necesar, mă voi duce şi în alt loc”, îi mărturisea într-o scrisoare surorii sale, Marioara. Pe zi ce trecea, era tot mai suferind. Îşi dorea teribil să cânte la vioară. Îi era dor de Stupca şi de doina românească… Şi-a potolit aleanul atunci când de acasă i-a sosit violina “(…) Aseară primii iubita-mi violină. Era pe la amurg: făr’ a o mai desface din scrin, grăbii cu ea, cum numai mi-o aduseseră de la poştă, la mare. (…) Jos, la albia mării, scot violina din scrinul ei, direg coardele(…) Mă reazem de un pisc de stânca ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cânt. «Ah!» îmi râspunsei în gând. «Voi cânta Doina, să o audă Mediterana şi Mediterana să o ducă Oceanului şi să ştie antipozii noştri, dincolo, că numai un cântec e coborât din cer, şi acela e Doina…(…)»”

6 iunie 1883. În urmă cu 130 de ani, la Stupca, vegheat de sora sa, Marioara, Ciprian s-a stins, şoptindu-i amar: “Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Aşa cum i-a fost dorinţa, regăsită în ultima strofă din “Cântecul tricolorului”, culorile drapelului românesc i-au fost aşezate pe cruce: “Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

sursa jurnalul national


Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Cât de bogaţi au fost liderii comunişti ai României. Colecţiile de case, amante şi maşini de lux ale „nababilor roşii“

Redacția

“Cazuri…și necazuri” prezentate pe scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu

Teona Gherasim

Zi de sărbătoare pe 1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site