NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

13 societăţi cu sediul social în judeţul Iaşi, care au domeniu de activitate „jocuri de noroc şi pariuri“ şi figurează cu aparate de tip slot-machine, au derulat afaceri de peste 88 de milioane de lei, într-un singur an. O firmă este din Pașcani

O afacere de milioane! Asta se poate spune despre firmelor din Iaşi care au ca domeniu de activitate „jocuri de noroc şi pariuri“ şi au împânzit judeţul cu aparate de tip slot-machine. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, în judeţ figurează peste 50 de operatori care au mii de maşini de păcănele, dintre aceştia doar 13 au sediul social în Iaşi. Afacerile celor din urmă au însumat, în 2013, peste 88 de milioane de lei.

 Raportările cele mai însemnate au fost ale firmei Eurogames LTD SRL. Societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 23,5 milioane de lei şi un profit de 3 milioane de lei, în 2013. O altă firme cu sediul în Iaşi care are păcănele în judeţ este Multigame SRL. Societatea a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de peste 19,1 milioane de lei şi un profit modic de doar 3.400 de lei. Un alt jucător important de pe această piaţă, Inter Electronic Games SRL, a avut în 2013 o cifră de afaceri de peste 10 milioane de lei, iar profitul a fost puţin peste 145.000 de lei. Şi firma Slot Grup SRL a avut afaceri de peste 10 milioane de lei, dar profitul a fost modic, de doar 8.267 de lei. Pe de altă parte, în 2013, cifra de afaceri a Royal Amex SRL a depăşit 5 milioane de lei, iar profitul raportat a fost de peste 1,3 milioane de lei. Bestar SRL cu sediul în Paşcani, apare cu o cifră de afaceri de 6,9 milioane de lei şi un profit de 616.065. Afacerile firmei au fost în uşoară creştere, în 2013, faţă de anul precedent când business-ul ajunsese la 6,7 milioane de lei. Această firmă are autorizaţii pentru sute de aparate care funcţionează în spaţii din judeţul Iaşi, cât şi din celelalte zone ale Moldovei.

Ocean Tag SRL, cu sediul în Târgu Frumos, a raportat pe 2013 o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei şi un profit de 123.335. Societatea comercială care are în medie 54 de angajaţi, a înregistrat o creştere a businessului după ce în 2012 a avut cifra de afaceri de 1,7 milioane de lei. Pe de altă parte, firma Nory Club SRL din Frăsuleni a avut afaceri, în 2013, de 1,9 milioane de lei, în uşoară creştere faţă de anul precedent.

  

Mondo Game SRL a raportat afaceri de 2,6 milioane de lei, iar Best Ardap SRL a avut pe 2013 afaceri de 3,8 milioane de lei. Afacerile firmei Terra Matrix SRL au fost, potrivit ultimelor raportări de la Finanţe, de 2,4 milioane de lei. Societatea Aig Family Styl SRL, cu sediul social în Podu Iloaiei, a raportat pe 2013 o cifră de afaceri de aproximativ jumătate de milion de lei şi pierderi de 51.646. Afaceri modice a avut şi Bester Games SRL, care în 2013 a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 700.000 de lei.

Pe lângă aceste firme care au sediul social în Iaşi, alţi zeci de operatori au aparate în judeţ. Practic, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor există 51 de operatori economici cu locuri de exploatare în Iaşi, care au avut în jur de 2.300 de maşini avizate în 2013 şi 2014.

Afacerile acestor firme sunt ameninţate de un proiect de lege care se plimbă de anul trecut între camerele decizionale ale Parlamentului. Actul normativ, care vizează modificarea OUG 77/ 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, a fost iniţiat de deputatul ieşean Sorin Iacoban (PSD) şi semnat de peste 100 de alţi parlamentari. Motivarea acestui proiect de lege face referire la efectele dependenţei patologice de jocuri de noroc. Acelaşi act normativ recomandă „exploatarea acestui tip de jocuri doar în cazinouri sau agenţiile aparţinând Companiei Naţionale Loteria Română“.

„Nu am cerut efectiv reducerea numărului de aparate, ci scoaterea lor din baruri. În acele localuri intră minori, intră oameni care nu se duc expres să joace şi sunt ademeniţi să-şi cheltuiască veniturile la aceste aparate. Sunt oameni care cad în patima jocului şi duc banii din alocaţiile copiilor la păcănele. Nu este normal!“, a punctat deputatul.
 

„E o nebuloasă totală“
Administratorii sălilor de joc şi distribuitorii de aparate de tip slot-machine susţin că nimeni nu le poate explica ce se întâmplă în acest moment. „Ce ştim noi, este ceea ce am citit prin ziare, am sunat la Bucureşti, dar nu ştiu nimic nici cei de la Oficiul de Jocuri. E o nebuloasă totală, trăim aşa în nesiguranţă. Ei au motivat că păcănelele creează dependenţă. Părerea mea este exact ca cea a unui deputat care a spus că aşa cum păcănelele creează dependenţă, la fel şi internetul. Atunci hai să interzicem şi internetul, nu? Nu este discriminare? Hai să aplicăm aceeaşi lege“, a declarat un distribuitor de aparate, care are zeci de maşini în Botoşani şi Suceava.

Acesta a menţionat că sunt alte interese în spatele acestei decizii: „De fapt vor transfera tot monopolul ăsta al jocurilor de noroc pe seama Loteriei. Să nu creadă cineva că vor dispărea păcănelele. Se vor înmulţi agenţiile Loto şi oamenii vor juca liniştiţi în continuare în acestea. Dacă creează dependenţă, de ce le mai lăsăm în Loterie?“. „Nu ştiu în ce măsură ne afectează deocamdată aceste modificări. S-au auzit multe variante, care nu ştiu cât de adevărate sunt. Mă aştept la orice, dar până în momentul de faţă nu pot să îmi dau seama ce anume vor”, a declarat şi un administrator de săli de jocuri din Iaşi.

„Un joc, dacă eşti dependent, îl găseşti. Nu îl mai ai la tine în cartier, mergi în altul. E ca un drog, iar drogurile nu sunt pe toate drumurile, le cauţi şi le găseşti dacă ai nevoie. Evident că oamenii nu vor renunţa să joace, sunt alte interese ale Loteriei şi a altor firme, noi suntem prea mici. Nu e normală favorizarea asta, dar noi ce putem face. Probabil vom închide, iar asta înseamnă oameni disponibilizaţi, şomaj, probleme sociale pe partea asta. În funcţie de dimensiunea fiecărei societăţi care are jocuri, pot fi angajaţi de la 10 la 12 persoane, până la 50-60 la fiecare societate care are jocuri“- distribuitor local de aparate de tip slot-machine.

Stadiul proiectului de lege

Săptămâna trecut, proiectul de lege iniţiat de Sorin Iacoban a fost aprobat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, dar a fost respins de cea de Buget. „Voi cere ca proiectul să fie reanalizat de Comisia de Buget pentru că eu nu am fost chemat la discuţii, deşi ca iniţiator trebuiau să mă invite. Voi face toate demersurile ca această iniţiativă să fie aprobată“, a transmis Iacoban. Camera Deputaţilor este for decizional pentru această iniţiativă. La Senat proiectul a fost respins, iar Guvernul a transmis că nu susţine această iniţiativă. Una din observaţiile Executivului subliniază faptul că: „aplicarea prevederilor iniţiativei legislative determină un impact negativ asupra veniturilor bugetului de stat de 214 milioane de lei pentru 2014 (6 luni de aplicare) şi 436 milioane de lei pentru anul 2015“.

sursa ziarulevenimentul.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Un singur agent economic interesat de activitățile comerciale pe terenul de la ștrand

Ema Roman

Dosarele “Prima Casă” vor putea fi urmărite pe internet

Redacția

ASF: Nu sunt motive pentru scumpirea RCA

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site