NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

ALERTĂ METEO: Ninsori şi ger cumplit în jumătate de ţară

ANM a emis o averizare meteo pentru jumătate de ţară. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor scădea semnificativ, iar local se vor semnala ninsori.

În zilele următoare, vremea va avea o evoluţie rapidă, iar schimbările vor fi semnificative.

De luni, o masă de aer foarte rece, desprinsă din zona polară, va determina scăderea accentuată a temperaturilor, deşi mai avem valori de până la 9-10 grade în regiunile vestice, în nordul Moldovei vom avea maxime negative.

  

În noaptea de luni spre marţi revine gerul. Mercurul din termometre va coborî în jur de -20 de grade în estul Transilvaniei, dar gerul cuprinde aproape toată Transilvania, Maramureş şi jumătatea de nord a Moldovei.

În noaptea de marţi spre miercuri, gerul se extinde în estul, centrul şi sudul României.

PROGNOZA METEO LUNI. În estul şi în sudul ţării, cerul va fi mai mult noros, pe arii restrânse va fulgui şi izolat se vor semnala burniţe sau ploi slabe, iar în zonele joase de relief, mai ales în orele dimineţii, local va fi ceaţă. În restul teritoriului, vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă pentru acestă dată, cerul va fi variabil, iar ceaţa matinală va fi prezentă cu totul izolat. Seara şi noaptea, cerul se va degaja treptat în regiunile extracarpatice, devenind mai mult senin la nivelul întregii ţări. Excepţie va face vestul şi nordul Olteniei, Carpaţii Orientali şi zona litoralului, unde înnorările vor persista şi vor mai fi condiţii de precipitaţii. Totodată, vremea va deveni rece, local geroasă în regiunile nordice, nord-estice şi centrale. Vântul va avea intensificări temporare în est, sud şi la munte şi numai izolat în rest, cu viteze mai mari în sudul Banatului, unde rafalele vor depăşi 50…60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în Moldova şi în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 9…10 grade în Banat şi în Crişana.

PROGNOZA METEO MARTI. Vremea va fi predominant frumoasă, dar rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă dimineaţa şi noaptea în centru, nord şi nord-est şi izolat în rest. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări dimineaţa în zona litoralului şi în Oltenia, unde vor mai fi condiţii de precipitaţii. Vântul va avea intensificări în cursul zilei în regiunile sudice, estice şi la munte şi pe arii restrânse în rest, cu viteze mai mari în sudul Banatului, iar noaptea va slăbi treptat în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 4 grade. Îndeosebi spre sfarşitul intervalului, în zonele joase, izolat se va semnala ceaţă.

sursa rtv.net

 

 

Advertisements

Related posts

Cod galben de ninsori şi vânt puternic în Iași și alte 11 judeţe, până luni seară. Ger năprasnic în zilele următoare

Redacția

Trenuri suplimentare pentru pelerini. Va fi modificată cursa Târgu Neamţ – Paşcani

Redacția

Şuvoi de ilegalităţi la CJ. Domnilor procurori, haideţi la treabă!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site