RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentȘtirea zilei

1 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 1 mai de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 1 mai nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Pe 1 mai 1359 are loc recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol. Pe 1 mai 1581, Sigismund Bathory este ales principe al Transilvaniei. Pe 1 mai 1707 intră în vigoare Actul de Unire care unește Anglia și Scoția pentru a forma Regatul Marii Britanii. Pe 1 mai 1786 are loc premiera operei comice “Nunta lui Figaro” (4 acte) de W. A. Mozart, la Burgtheater din Viena. Pe 1 mai 1776, Ordinul Iluminaților este fondat în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de Adam Weishaupt. Pe 1 mai 1821, turcii pătrund în Moldova, la Brăila, și în Țara Românească, la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Pe 1 mai 1865 intră în vigoare Codul Penal (aprobat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 21 aprilie/3 mai 1864). Pe 1 mai 1899, Bayer introduce aspirina în Germania. Pe 1 mai 1915, RMS Lusitania pleacă din New York pentru a 202-a și ultima sa traversare a Atlanticului de Nord. Șase zile mai târziu, nava este torpilată în largul coastelor Irlandei; s-au pierdut 1.198 de vieți.

  

Pe 1 mai 1919, guvernele sovietic și ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina. Pe 1 mai 1945, în Al Doilea Război Mondial, radioul german transmite știrea morții lui Adolf Hitler. Pe 1 mai 1945, steagul sovietic este arborat deasupra Cancelariei Reichului, din ordinul lui Stalin. Pe 1 mai 1945, în Al Doilea Război Mondial, până la 2.500 de persoane mor într-o sinucidere în masă în orașul Demmin, Germania, în urma avansării Armatei Roșii. Pe 1 mai 1950, în Republica Federală Germania nu mai există bonuri de masă, raționalizarea alimentelor a fost abolită. Pe 1 mai 1956, vaccinul împotriva poliomielitei, dezvoltat de medicul virusolog american Jonas Salk, este pus la dispoziția publicului. Pe 1 mai 1961, prim-ministrul Cubei, Fidel Castro, proclamă Cuba națiune socialistă și anulează alegerile. Pe 1 mai 1978, japoneza Naomi Uemura, călătorind cu o sanie trasă de câini, devine prima persoană care ajunge singură la Polul Nord. Pe 1 mai 1979, Groenlanda devine provincie autonomă a Regatului Danemarcei. Pe 1 mai 1994, pilotul brazilian de curse, Ayrton Senna, moare într-un accident produs în timpul Marelui Premiu al statului San Marino. Pe 1 mai 1995 se înregistrează începutul Operațiunii Blitz. Armata croată a înlăturat forțele sârbe din regiunea auto-proclamată Republica Sârbă Krajina. Pe 1 mai 1999, trupul alpinistului britanic George Mallory este găsit pe Muntele Everest, la 75 de ani de la dispariția sa din 1924. Pe 1 mai 2002 a început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării, și de un comisar județean – la nivel de județ. Pe 1 mai 2004 are loc extinderea Uniunii Europene. Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria aderă la Uniunea Europeană. Pe 1 mai 2011, Papa Ioan Paul al II-lea este beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea.

Naşteri pe 1 mai

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 1 mai, de la actorul american Glenn Ford, născut pe 1 mai 1916, sau actriţa franceză Danielle Darrieux, născută pe 1 mai 1917, şi până la regizorul român Ion Popescu-Gopo, născut pe 1 mai 1923, sau regizorul chinez John Woo, născut pe 1 mai 1946.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 1 mai s-au născut personalităţi precum biologul şi cercetătorul român Gheorghe Mencinicopschi, născut pe 1 mai 1946, actriţa română Maia Morgenstern, născută pe 1 mai 1962, fotbalistul român Marian Damaschin, născut pe 1 mai 1965, regizorul american Wes Anderson, născut pe 1 mai 1969, actorul nord-irlandez Jamie Dornan, născut pe 1 mai 1982, fotbalistul italian Leonardo Bonucci, născut pe 1 mai 1987, sau kickboxerul român Andrei Stoica, născut pe 1 mai 1987.

Decese pe 1 mai

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 1 mai. Dintre acestea amintim pe Papa Marcel al II-lea, decedat pe 1 mai 1555, Papa Pius al V-lea, decedat pe 1 mai 1572, compozitorul ceh Antonín Dvořák, decedat pe 1 mai 1904, politicianul german Joseph Goebbels, decedat pe 1 mai 1945, compozitorul rus Aram Ilici Haciaturian, decedat pe 1 mai 1978, sau pilotul brazilian Ayrton Senna, decedat pe 1 mai 1994.

România i-a pierdut într-o zi de 1 mai, printre alţii, pe episcopul romano-catolic Ioan Sabo, decedat pe 1 mai 1911, pictorul Gheorghe Petrașcu, decedat pe 1 mai 1949, luptătorul anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, decedat pe 1 mai 2006, sau dirijorul şi compozitorul Constantin Arvinte, decedat pe 1 mai 2021.

sursa observator

Related posts

Accident rutier cu două victime, la Războieni! Traficul este îngreunat

Redacția

ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ RĂCHITENI 22 Februarie 2017 (VIDEO)

Cătălin Cocoș

Oameni ai locului 26 Ianuarie 2017: Elevii care au reprezentat județul Iași la Strasbourg

Redacția
Încarcă...