RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Schimbare în Educaţie: ministrul Pricopie legalizează fondul clasei

Şcolile din România vor primi în curând mai mulţi bani, dar nu de la bugetul de stat, ci din partea celor care vor să finanţeze Educaţia. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat miercuri seară că lucrează la un mecanism prin care banii să ajungă mult mai uşor la şcoală, iar părinţii şi oamenii care vor să doneze bani instituţiilor de învăţământ să o poată face direct în conturile şcolii.

 

De asemenea, ministrul a mai spus că vrea să extindă şi la instituţiile de învăţământ din România sistemul de donare a 2% din impozitul pe profit existent pentru organizaţii neguvernamentale.

  

„Eu mă gândesc la donaţii de mai mult de 2% din impozit, dar mai întâi trebuie să definim mecanismul prin care să se poată face acest lucru, pentru că acesta este un mecanism complex care nu ţine numai de decizia  Ministerului Educaţiei”, a spus Pricopie. Ministrul a spus că, în acest fel, fondul clasei va fi scos „la suprafaţă”.

„Consider că este absolut OK ca un părinte, dacă vrea, să contribuie cu o anumită sumă la şcoală să o poată face într-un mod legal şi să o facă într-un cont al şcolii. În momentul de faţă, conturile şcolii sunt de fapt la primărie. Prin urmare, acea contribuţie de 2% din impozitul pe venit nu poate fi donată la şcoală. Am discutat cu Asociaţia Părinţilor şi cu specialiştii de la Ministerul Finanţelor şi încercăm să identificăm un mecanism prin care în  fiecare şcoală în parte să existe un cont special, un cont transparent prin care părinţii, profesorii sau cei care contribuie la acest cont să poată să obţină informaţii despre bani”, a precizat ministrul.

sursa mediafax.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

Related posts

Culise. Primele calcule privind ministerele și funcțiile la rotativa guvernamentală

Redacția

Prețuri în România: Škoda Scala facelift, de la 16.900 de euro

Redacția

Geoană: În aceste vremuri extrem de complicate, pe care le trăim în prezent, lecția lui Alexandru Ioan Cuza trebuie să ne ghideze

Redacția
Încarcă...