
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie .
În Moldova, valorile termice diurne vor fi în creştere de la o zi la alta, de la o medie de 5 grade până spre 11 grade (în perioada 31 decembrie – 2 ianuarie). Va urma o răcire bruscă a vremii, astfel încât media maximelor se va situa între 2 şi 5 grade (3-7 ianuarie), după care va continua să scadă până la o valoare mediată de 0 grade (9-12 ianuarie). În ceea ce priveşte temperaturile minime, media acestora va creşte de la -4 grade (31 decembrie) până spre 1 grad (3 ianuarie), apoi va urma o scădere de la o zi la alta, astfel că în data de 6 ianuarie se vor înregistra valori în jurul a -4 grade. A doua săptămână va debuta cu o creştere uşoară a temperaturilor nocturne (spre aproximativ -3 grade, în zilele de 7 şi 8 ianuarie), iar apoi vor scădea până a o medie de -6 grade, la finalul perioadei analizate (10-12 ianuarie).
Temporar vor fi precipitaţii din data de 3 ianuarie şi până spre finalul celei de-a doua săptămâni, însă vor fi destul de slabe cantitativ.
continuare pe observator


