Evenimentul a fost organizat în cadrul celei de-a XLIII – ediție a Zilelor „Mihail Sadoveanu”, expoziția intitulată “Vorbește lemnul”- va fi deschisă până pe data de 3 decembrie.
Deşi lucrează de 16 ani, nu a expus lucrările sale până în anul 2010, deoarece a crezut că nefiind absolvent de Arte Plastice lumea, în special cunoscătorii de artă, nu vor aprecia ceea ce face.
Materia primă este aleasă din diferite bucaţi de lemn pe care le găsește, cărora le dă viață. Materialele îl inspiră în alegerea temei şi a obiectului pe care urmează să-l realizeze .
Sculptorul Mircea Mihăilescu a realizat peste 300 de lucrări, însă unele dintre ele nu au fost expuse niciodată. Troiţa de la Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău, Fântâna cunoaşterii de la Biblioteca orăşenească, cât și Troița dedicată eroilor necunoscuți ai neamului din centrul orașului, pe care le-a dăruit comunității din care face parte.
{jcomments off}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}