După ce Claudiu Năsui a transmis că membrii Consiliului de Administraţie al Societăţii Sării, Salrom, a fost în întregime schimbat după plecarea sa, Virgil Popescu a declarat că Societatea Naţională a Sării convocase Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru prelungirea mandatelor membrilor din CA în data de 6 septembrie, „adică exact în ziua în care miniştrii USR şi-au depus demisiile”, spune ministrul.
Acesta a transmis că AGA a fost convocată pentru datele de 9/10 septembrie 2021, iar reprezentanţii Consiliilor de Administraţie nu au primit o prelungire de mandat în cadrul şedinţei pentru că nu şi-au depus raportul la 4 luni, aşa cum ar fi trebuit, iar direcţia de specialitate a votat împotriva prelungirii mandatelor respective. Astfel, ministrul Virgil Popescu a semnat „ordinul de ministru prin care AGA se pronunţa asupra punctelor de pe ordinea de zi, aşa cum prevede Legea Guvernanţei Corporative”
„Nu am făcut numiri noi. Am propus membrii în CA exact persoanele care fuseseră revocate în luna martie din CA-ul SNS. Am făcut aceste propuneri pentru că ştiu că aceşti membrii s-au luptat pentru prelungirea licenţei de exploatare a grafitului, în ciuda opoziţiei doamnei Simona-Carmen Fătu, la acea vreme membru în CA al SNS din partea Fondului Proprietatea,
» Citește continuarea pe pagina autorului

