„Comisia Europeană a transferat astăzi, ţării noastre, suma de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate acestei ţări din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).Planul României în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă cuprinde 107 investiţii în mai multe domenii şi 64 de reforme. România va primi, în total, 29,2 miliarde EUR, pentru finanţarea unor investiţii şi reforme ambiţioase, care vor transforma profund economia şi societatea noastră”, a scris Dan Vîlceanu pe Facebook.
Potrivit ministrului, „PNRR este un program important pentru că ne propunem să rezolvăm într-un timp relativ scurt probleme care trenează de mult timp, însă în exerciţiul financiar 2021-2027, România poate accesa şi alte proiecte.Reamintesc faptul că ţara noastră a obţinut 80 de miliarde de euro în urma negocierilor cu Comisia Europeană, pe perioada 2021-2027”.
Dan Vîlceanu a anunţat că va demara mai multe informări, astfel încât administraţiile locale să acceseze şi bani din alte programu, nu doar din PNRR.
„Voi demara, în scurt timp, o serie de informări ale administraţiilor locale astfel încât primarii să înceapă să acceseze fonduri atât din PNRR, cât şi din alte programe, astfel încât gradul de absorbţie să fie cât mai ma
» Citește continuarea pe pagina autorului


