News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Vaccinare versus credinţă. Care este rolul Catedralei Mântuirii şi cum văd românii relaţia dintre stat şi biserică pe timp de pandemie

Majoritatea respondenţilor se consideră persoane religioase (56,7%), în timp ce numai 5% au răspuns „sigur nu”. De altfel, întrebate dacă, indiferent de confesiune sau religie, cred în Dumnezeu, aproximativ 90% dintre persoanele au răspuns afirmativ, 4,2% spun că nu cred, iar 5,8% sunt de părere că nu se poate răspunde aşa uşor. 

La întrebarea „Cum credeţi că este poporul român astăzi, din punct de vedere al religiei”, majoritatea răspunsurilor (40%) arată că românii sunt mai puţin religioşi decât în timpul comunismului, 29,8% susţin că sunt la fel de reliogioşi ca în urmă cu 30 de ani, în timp ce 27,8% spun că situaţia este mai bună în prezent.

Sondajul de opinie mai arată că majoritatea respondenţilor consideră că religia este fundamentală pentru identitatea naţională a românilor şi, într-un procent mai mare, consideră că religia nu împiedică în niciun fel apartenenţa României la UE şi la spaţiul euroatlantic. 

  

În ceea ce priveşte implicarea bisericii în viaţa publică, majoritatea consideră că reprezentanţii cultelor religioase ar trebui să fie mai critici faţă de liderii de opinie şi politicienii care se exprimă împotriva credinţei şi religiei (54,1%) şi 44,1% sunt în dezacord cu această afirmaţie.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciucă vrea ca proiectul de buget pe 2022 să fie finalizat şi aprobat până în Ajunul Crăciunului | VIDEO

Redacția

Un jurnalist al Forbes Rusia a fost reținut la Habarovsk, în Orientul Îndepărtat Rus

Redacția

Proteste în Capitală. AUR: „Strângem semnături pentru Călin Georgescu”. Anunțul făcut de Jandarmerie

Redacția
Încarcă...