News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Va premia Primăria Paşcani elevii cu rezultate remarcabile la învăţătură în acest an şcolar?

În ultimii ani, în luna iunie, elevii păşcăneni, cu rezultate deosebite la învăţătură, au fost premiaţi de către administraţia locală. În 2016, elevii au fost premiaţi chiar de 1 Iunie, Ziua Copilului.  Anul acesta, deocamdată, nu s-a auzit nimic despre un astfel de gest care să le arate recunoştinţă.

Situaţia a fost expusă astăzi în şedinţa de Consiliu Local de către consilierul liberal Alexandru Dandu. El a întrebat conducerea Primăriei dacă mai are în vedere premierea elevilor.

“În anii trecuţi, elevii olimpici erau premiaţi. Anul ăsta nu se face nimic? Consiliile de Administraţie de la şcoli se plâng de faptul că nu se mai face nimic pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare”, a fost interpelarea consilierului ALexandru Dandu.

  

Premierea elevilor cu rezultate importante la concursuri şi olimpiade devenise o tradiţie în Paşcani. Alături de ei erau premiate şi cadrele didactice. Şefii de promoţie au fost şi ei premiaţi cu diplome, bani şi coroniţe cu flori.  Anul acesta vor fi schimbări, a spus viceprimarul Gabriela Nedelcu. Aceasta a precizat că au apărut schimbări în legislaţie, şi că Primăriile nu mai pot acorda premii în bani elevilor, cu excepţia celor olimpici naţionali şi internaţionali. Viceprimarul a subliniat că încearcă să găsească o modalitate legală prin care să-i poată totuşi premia. 

“Conform Ordonanţei 90 nu avem voie să mai premiem în bani absolut nicio activitate decât rezultatele obţinute la concursuri şi olimpiade la nivel internaţional şi naţional. Eu am solicitat din şcoli şi deja au început să vină, situaţii cu elevii care au participat la diverse concursuri. Centralizăm şi trebuie să decidem. Nu s-a abandonat ideea, doar trebuie să găsim o modalitate legală prin care să le arătăm recunoştinţa şi să-i premiem”, a precizat Gabriela Nedelcu. 

 

Related posts

Agrometeo: Secetă pedologică în Dobrogea şi în zone din Muntenia şi Moldova

Redacția

Ședință de Consiliu Local Primăria Târgu Frumos, 26 iunie 2025 (VIDEO)

Redacția

Persoanele fizice și juridice din Pașcani pot plăti taxele și impozitele locale și pe platforma Ghiseul.ro

Răzvan Grecu
Încarcă...