Un sportiv de cupă mondială și iubita lui au murit după ce au căzut pe munte, în Italia, de la aproximativ 700 de metri înălțime.
Jean Daniel Pession, de 28 de ani, membru al lotului național italian de schi viteză, și Elisa Arlian, instructoare de schi și profesoară, de 26 de ani, au murit „într-un tragic accident montan”, a transmis într-un comunicat Federația de Sporturi de Iarnă din Italia, potrivit Sky News.
Accidentul s-a petrecut pe Muntele Zerbion, în stațiunea Champoluc din regiunea Văii Aostei.
Cei doi plecaseră de dimineață pentru a escalada un vârf pe care îl cunoșteau amândoi și nu au mai revenit acasă. Familiile lor s-au alarmat și au alertat echipajele de salvare.
Au fost trimise elicoptere care au survolat zona ore întregi, însă nu s-a descoperit niciun indiciu despre prezența celor doi sau despre un eventual accident.
După ore de căutare, când a devenit clar că se întâmplase o tragedie, salvatorii au folosit semnalul de telefonie mobilă pentru a identifica locul în care se aflau cei doi și i-au găsit legați unul de celălalt, lucru obișnuit pentru cei care urcă pe munte.
În operațiune au fost implicate echipe de salvare alpină,
» Citește continuarea pe pagina autorului


