
Parcarea supermarketului Kaufland din Pașcani a fost ieri seara locul unde un tânăr de 21 de ani, din satul Topile, comunca Valea Seacă, își putea pierde viața. Acesta s-a urcat pe un motociclu, după care a lovit un gard de beton.
Conform informațiilor prezentate de Biroul de Presă din cadrul IPJ Iași, polițiștii pășcăneni au fost sesizați prin apel 112, în jurul orelor 21.00, despre un accident rutier soldat cu victime omenești.
“Din cercetări, a rezultat că un tânăr în timp ce ar fi condus un motociclu ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un gard betonat. La fața locului a fost identificat și proprietarul motociclului, care i-ar fi încredintat vehicululul deși ar fi știut că nu deține permis de conducere corespunzător categoriei de vehicul condus, în acest sens fiind întocmit dosar penal. De asemenea, cercetarile continuă și pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui auto fără permis de conducere”, se arată în comunicatul IPJ Iași.
Tânărul a fost transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani. De aici, după primele investigații a fost direcționat către o unitate medicală din Iași.
Parcarea supermarketului Kaufland este locul unde frecvent se organizează întreceri de mașini, sau unii șoferi fac drifturi. În trecut, unul dintre cei răniți a ajuns în grădina unui pășcănean care locuiește în zonă.


