
În ultimii opt ani, din ce în ce mai mulţi minori din judeţul Iaşi au solicitat instanţei de judecată să aprobe încheierea căsătoriei. Astfel, potrivit datelor statistice făcute publice de către reprezentanţii Judecătoriei Iaşi, din 2010 şi până în acest moment, la instanţa de judecată amintită au fost depuse 102 astfel de solicitări, de autorizare a căsătoriei minorilor.
Care este procedura
Potrivit legislaţiei în vigoare, căsătoria se poate încheia între un bărbat şi o femeie care au împlinit vârsta de 18 ani, ca urmare a consimţământului personal şi liber exprimat de aceştia, dat în faţa ofiţerului de stare civilă, fără a fi necesară încuviinţarea instanţei sau a vreunei autorităţi (cu excepţia rudelor în linie colaterală de gradul al patrulea, a căror căsătorie poate fi autorizată de instanţa de tutelă pentru motive temeinice). „Prin excepţie, este admisă şi căsătoria minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, însă, pentru încheierea acesteia, este necesară autorizarea instanţei de tutelă(Judecătoria – n.r.) în a cărei circumscripţie acesta îşi are domiciliul, iar autorizarea se dă numai pentru motive temeinice, în baza unui aviz medical şi cu încuviinţarea părinţilor săi ori a părintelui care exercităautoritatea părintească ori a tutorelui, respectiv a autorităţilor abilitate săexercite drepturile părinteşti, în lipsa părinţilor minorului”, se menţionează în legislaţie.
Totodată, în cazul în care părinţii încuviinţează încheierea căsătoriei, soluţionarea cererii va avea loc în cadrul procedurii necontencioase reglementate de articolul 527 şi următoarele din Codul de procedură civilă, urmând ca solicitarea să se judece în camera de consiliu. „Instanţa se pronunţă printr-o încheiere, încuviinţând celebrarea căsătoriei în cazul în care avizul medical este favorabil, iar motivele invocate pentru aceasta sunt apreciate ca fiind temeinice, ţinându-se cont de interesul superior al minorului. Avizul medical se cere în principal pentru ca medicul să se pronunţe dacă se poate consuma căsătoria, iar, dacă motivul invocat este starea de graviditate a viitoarei soţii, avizul este necesar şi pentru confirmarea acestei stări”, se mai arată în lege.
Articol integral pe www.ziarulevenimentul.ro


