În 2011 s-a lansat filmul „In Time” („În timp”), unde oamenii nu sunt plătiți în bani, ci în unități de timp. În această lume distopică, timpul devine moneda cu care se cumpără totul, de la alimente și locuință până la supraviețuire, iar oamenii trebuie să muncească pentru a-și prelungi viața.
La 14 ani după apariția acestui film constatăm că cea mai valoroasă resursă nu mai este neapărat capitalul financiar, ci Timpul. Deși PIB-ul crește, salariile se majorează și tehnologia promite eficiență, o mare parte a populației simte o presiune uriașă, trăind o „sărăcie a timpului personal”. Iar această realitate costă atât la nivel personal cât și la nivelul economiei.
Valoarea economică a Timpului
Timpul este singura resursă absolut limitată – nu poate fi stocat, multiplicat sau recuperat. Din perspectiva economică, valoarea timpului pierdut se măsoară prin costul de oportunitate: ce am fi putut realiza în acel timp.
Cazuri Concrete: Taxa pe „încetineală”
Traficul și Naveta: O oră petrecută în trafic nu este doar un disconfort, ci o oră în care nu se produce valoare. Capitala României, de exemplu, se plasează constant printre orașele europene cu cel mai mare timp irosit în aglomerație,
» Citește continuarea pe pagina autorului