Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că îşi doreşte alocarea unui miliard de euro până în anul 2024 pentru programul prin care populaţia poate cumpăra, cu sprijin de la stat, panouri fotovoltaice. El dă asigurări că pentru anul în curs există fonduri, iar bugetul poate fi suplimentat, programul urmând a începe, cel mai probabil, în luna aprilie.
„Vom porni ediţia 2022 sper că undeva în aprilie. Vreau să avem un parteneriat cu autorităţile publice locale. Până în 2024 am putea aloca până la un miliard de euro pentru acest program, cinci miliarde de lei în trei ani de zile”, a afirmat ministrul Mediului, marţi seară, la Digi 24 și citat de News.ro
Tánczos Barna a precizat că nu doar că pentru anul în curs există fonduri pentru implementarea tuturor cererilor depuse, dar „chiar sunt bani mai mulţi, putem asigura mai mulţi bani pentru acest program”.
El a menţionat că a propus autorităţilor locale să facă parteneriate în cadrul acestui program pentru panouri fotovoltaice.
„Sper să găsim o soluţie administrativă, legală, să mergem împreună, pentru că altfel este aproape imposibil ca printr-o autoritate centrală să implementeze un program de câteva sute de milioane”, a adăugat Tánczos.
» Citește continuarea pe pagina autorului


