
Andrei, un tânăr de doar 27 de ani din București, a trăit în ultimii ani o poveste cutremurătoare, dar și inspirațională. Totul a început cu dureri severe de cap care, în timp, au devenit insuportabile. În urmă cu un an, aceste simptome au condus la un diagnostic alarmant: tumoră cerebrală. Din păcate, primele consultații și investigații din București nu i-au oferit prea multe șanse, iar boala a continuat să progreseze într-un ritm accelerat.
Aflat într-o stare gravă, Andrei a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, o unitate medicală recunoscută pentru performanțele în neurochirurgie. A fost întâmpinat de o echipă medicală condusă de Prof. Univ. Dr. Lucian Eva, managerul spitalului.
„Doar Dumnezeu m-a îndrumat aici”, spune Andrei, impresionat de dedicația echipei care a luptat pentru viața lui.
Tumora crescuse la 12 cm
În urma investigațiilor complexe efectuate la Iași, medicii au descoperit că tumora ajunsese la o dimensiune de 12 cm, ocupând aproape jumătate din emisfera cerebrală stângă. Mai mult, starea neurologică era extrem de gravă, partea stângă a corpului era aproape complet paralizată, iar durerile de cap indicau hipertensiune intracraniană severă. Andrei suferea, de asemenea, de tulburări de vorbire și alte manifestări neurologice.
„Andrei este un tânăr de 27 de ani diagnosticat, într-o clinică din țară, cu o tumoare cerebrală în urmă cu un an, pentru care s-a hotărât urmărire imagistică. Din păcate, evoluția nu a fost tocmai favorabilă, deoarece, după un an, el s-a prezentat în clinica noastră cu manifestări neurologice majore, de tipul tulburărilor motorii – adică nu putea să miște mâna și piciorul stâng – precum și tulburări de vorbire, însoțite de dureri foarte mari de cap, ceea ce noi numim generic sindrom de hipertensiune intracraniană.
Leziunea, dacă inițial, acum un an, era de aproximativ un centimetru, de această dată era extinsă pe aproape jumătate din emisfera cerebrală stângă. După minuțioase explorări neuroimagistice, am decis să efectuăm o intervenție chirurgicală, în condiții de monitorizare cu mapping cerebral, astfel încât să prezervăm funcțiile vitale ale pacientului”, a povestit Prof. Univ. Dr. Lucian Eva, managerul spitalului.
Medicul și echipa sa au luat decizia de a interveni chirurgical, folosind tehnici moderne precum mapping-ul cerebral. Acest procedeu permite identificarea și protejarea zonelor vitale din creier în timpul operație.
Intervenția, extrem de complexă, a fost un succes. Andrei și-a recăpătat funcțiile motorii, inclusiv vorbirea, și privește acum cu optimism spre viitor.
„A fost o intervenție chirurgicală laborioasă, dar am reușit să rezecăm aproape integral această tumoare. Ce este interesant este că, din punct de vedere anatomopatologic, s-a demonstrat că este o tumoare extrem de rară, benignă, ceea ce înseamnă că există posibilitatea vindecării acestui pacient cu un tratament corect, efectuat de aici înainte.
După cum ați văzut, operația a fost un succes. Andrei și-a reluat toate funcțiile motorii pierdute, inclusiv vorbirea, astfel încât astăzi vorbim despre el ca despre un tânăr care și-a recâștigat încrederea în sine, încrederea în viață, și sperăm noi că este mulțumit de ceea ce am realizat pentru el, noi toți din clinică.
Ne-am mai întâlnit în consultație când era într-o stare critică majoră, iar acum este o bucurie să vezi cum pacienții ajung să îți spună un simplu <<mulțumesc>> pentru toată munca depusă de o întreagă echipă medicală”, a mai adăugat managerul Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Povestea lui Andrei este una despre curaj, încrederea și despre dedicarea unei echipe medicale care a demonstrat că miracolele pot deveni realitate cu ajutorul științei și al determinării.


