
Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns astăzi în Compartimentul de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Municipal Pașcani, după ce a fost accidentat de un autoturism. Victima traversa strada pe trecerea de pietoni de pe Dragoș Vodă.
”În această dimineață, în jurul orei 9.00, am fost sesizați că pe raza municipiului Pașcani a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că o tânără în vârstă de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dragoș Vodă din municipiul Pașcani, ar fi surprins și accidentat un pieton. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași.

