RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

SVSU Lespezi a câștigat faza județeană a serviciilor voluntare. Iată mesajul autorităților

Echipa Serviciului Volintar pentru Situații de Urgență Lespezi a câștigat faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor pentru situații de urgență. Întrecerea a avut loc ieri la Iași. Primarul comunei Lespezi a felicitat componenții echipei.

La categoria servicii voluntare au participat echipele din Lespezi, Mironeasa și Scânteia.

“Transmit cele mai sincere felicitări echipei de pompieri voluntari SVSU Lespezi pentru obținerea locului I la etapa județeană a concursului desfășurat la Iași! Este o performanță remarcabilă, care reflectă pregătirea, disciplina și devotamentul vostru față de comunitate.
Totodată, adresez mulțumiri Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, pentru organizarea excelentă a competiției, pentru modul exemplar în care s-a desfășurat concursul și pentru călduroasa amabilitate a organizatorilor din cadrul ISU Iași, domnului căpitan Pavel Cezar. Această reușită este o mândrie pentru comuna noastră și o dovadă a valorii echipei SVSU Lespezi. Vă mulțumesc tuturor!”, a fost mesajul lui Lucian Marcu, primarul Comunei Lespezi.

Competiția este organizată, la acest nivel, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Întrecerea s-a desfășurat pe Slstadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iași.

  

Probe de concurs:

  • Pista cu obstacole – 100 m
  • Ștafeta 4×100 m
  • Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă

Obiectivul principal este perfecționarea aptitudinilor de intervenție, schimbul de experiență și încurajarea voluntariatului în domeniul situațiilor de urgență.

Echipele clasate pe primele locuri vor reprezenta județul Iași la etapa interjudețeană.

Related posts

Lucrări de igienizare a rezervorului de apă potabilă din localitatea Boureni

Redacția

1 Iunie marcat prin activități pentru copii în comuna Cristești

Denisa Mădălina Pițel

Teren de sport în satul Boureni

Redacția
Încarcă...