Sute de pasageri şi membri ai echipajului s-au îmbolnăvit în timp ce se aflau la bordul unei nave de croazieră a companiei Princess Cruises, dar cauza suferinţei lor rămâne deocamdată un mister, relatează CBS News.

Ruby PrincessFoto: Dave Lintott / Shutterstock Editorial / Profimedia
În total, 284 din cei 2.881 de pasageri de pe uriaşul vas de croazieră Ruby Princess au anunţat că se simt rău în timpul voiajului pe care l-au făcut între 26 februarie şi 5 martie, au declarat anchetatorii de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.
De asemenea, 34 din cei 1.159 de membri ai echipajului au raportat că s-au îmbolnăvit. Simptomele invocate au fost vărsături şi diaree.
Epidemiologii şi agenţii de sănătate a mediului din cadrul Programului de igienizare a navelor al CDC au sosit de îndată ce nava a acostat în Galveston, Texas, la 5 martie. Aceştia nu au stabilit deocamdată ce a cauzat îmbolnăvirile.
Echipajul de pe navă a făcut curăţenie mai frecvent şi a folosit proceduri de dezinfecţie odată ce a început epidemia de la bord, a declarat CDC. De asemenea, aceştia au colectat mostre de scaun pentru a fi analizate de CDC.
» Citește continuarea pe pagina autorului


