NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Suspiciuni de braconaj si focuri de armă la Valea Seacă

Suspiciuni de braconaj în weekendul ce a trecut în comuna Valea Seacă. Un grup de membri ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, filiala Pașcani, care se aflau la vânat de fazani în data de 19 ianuarie, în pădurea din satul Homița, comuna Cristești, au auzit focuri de armă în apropiere.

Aceștia s-au deplasat în zona de unde au auzit acele împușcături, în apropierea schitului din pădurea de la Valea Seacă. Ajunși la fața locului nu au mai găsit pe nimeni.

Contactat telefonic, șeful Grupei 2 de vânătoare, Viorel Ghiorghiu, ne-a confirmat incidentul. El ne-a spus că a auzit focuri de armă, după care s-a urcat imediat în mașină și a mers în locul menționat, însă nu au găsit pe nimeni la fața locului. Întâmplător prin zonă se afla părintele de la schit, Paisie Cernamorit și consilierul local Cristi Ungureanu. Potrivit acestuia, cei doi nu știau nimic despre cele întâmplate.

”Am auzit focuri de armă,  cel mai probabil din partea unor persoane care nu aveau ce căuta acolo. Noi am mers la fața locului, însă nu am găsit pe nimeni. Ne-am întâlnit cu părintele de la schit și cu domnul Ungureanu,însă ei aveau alte treburi pe acolo, nu erau la vânătoare”, ne-a declarat Viorel Ghiorghiu.

Șeful Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Iași, Filiala Pașcani, Pavel Budeanu, ne-a declarat telefonic că la Valea Seacă nu s-a întâmplat nimic deosebit și ne-a invitat mâine la sediul Asociație pentru că este plecat din localitate și nu poate oferi detalii. Șeful Ocolului Silvic Pașcani, Ionel Pintilie, a precizat faptul că nu știa despre această situație pe care a aflat-o astăzi din presă. Legat de problema fondului de vânătoare, Ocolul Silvic Pașcani nu mai răspunde de doi ani de zile de acest lucru deoarece licitația a fost câștigată de AJVPS. El a susținut că a discutat cu Viorel Ghiorghiu care i-a povestit cele întâmplate.

”Licitația fondului de vânătoare a fost câștigată în urmă cu doi ani de zile de către AJVPS Pașcani, de atunci de probleme cu vânatul se ocupă ei.  Au organizat o vânătoare colectivă duminică la Homița. S-au deplasat cu mașinile unde au auzit focuri de armă. Acolo au găsit niște persoane, însă acestea nu avea arme de vânătoare, erau probabil în trecere pe acolo”, ne-a declarat Ionel Pintilie, șeful Ocolului Silvic Pașcani .

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Alexandru Chelaru ne-a declarat că polițiștii s-au autosesizat în situația de la Valea Seacă. În momentul de față se fac cercetări pentru a se lămuri situația, iar în funcție de rezultatele anchetei se vor dispune măsuri legale.

”Ne-am sesizat din oficiu cu privire la această situație. În prezent polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea situației de față, iar în funcție de rezultatul acestora se vor dispune măsuri legale”, ne-a declarat Alexandru Chelaru, purtători de cuvânt al IPJ Iași .

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Loading...

Related posts

Accident rutier la Miroslovești din cauza carosabilului acoperit cu gheață

Răzvan Grecu

Baron local, condamnat pentru corupție, eliberat din penitenciar

Marius Parteni

MATERIAL LEMNOS CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DIN TÂRGU FRUMOS

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site