Un studiu realizat de universitățile din Hong Kong și Florența arată că 94% dintre speciile direct periclitate nu au primit niciun sprijin. Cea mai mare parte a resurselor a fost alocată nevertebratelor, iar cele alocate amfibienilor, insectelor și ciupercilor au fost puține, anunță Corriere della Sera.
Protecția biodiversității este una dintre pietrele de temelie ale politicilor moderne de dezvoltare. După decenii de consum nesăbuit de resurse, încercăm să gândim în termeni de protecție și echilibru al tuturor elementelor care pot garanta supraviețuirea planetei.
Dispariția unor specii animale sau vegetale este ca dispariția unor verigi dintr-un lanț, toate fiind la fel de importante pentru supraviețuirea acestuia. Totuși, de la teorie la practică, acest concept nu pare să se aplice.
Acest lucru este demonstrat de faptul că marea majoritate a resurselor destinate proiectelor de conservare, susținute de instituții publice sau private, ajung să protejeze doar o fracțiune a patrimoniului pe cale de dispariție.
Tradus în cifre, aproape 94% din speciile pe cale de dispariție nu au primit niciun sprijin în ultimul sfert de secol.
„Am analizat 14.566 de proiecte de conservare care se întind pe o perioadă de 25 de ani,
» Citește continuarea pe pagina autorului


