RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Studentele din Afganistan se pot întoarce în universități

Universitățile publice din Afganistan s-au redeschis miercuri, pentru prima dată de când talibanii au preluat controlul asupra țării anul trecut, iar studentele au putut și ele să revină în sălile de curs.

Administrația talibană nu și-a anunțat oficial planurile referitoare la femeile din universități, dar oficialii din domeniul educației au declarat pentru Reuters că femeilor li se permite să participe la cursuri, cu condiția să fie separate fizic de studenții bărbați.

Sub conducerea anterioară a talibanilor, din 1996 până în 2001, fetele și femeile nu au avut acces la educație. Gruparea islamistă susține că și-a schimbat viziunea de la preluarea puterii pe 15 august, deoarece forțele străine s-au retras.

Cu toate acestea, talibanii au fost destul de neclari în privința planurilor lor în această privință, iar fetelor de liceu din multe provincii încă nu li s-a permis să se întoarcă la școală. Unele universități private s-au redeschis, dar în multe cazuri, studentele nu s-au putut întoarce la cursuri.

  

Comunitatea internațională cere ca fetele și femeile din Afganistan să aibă acces la educație

Comunitatea internațională a făcut din educația fetelor și femeilor o parte esențială a solicitărilor sale către noul regim de la Kabul,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

VIDEO | MESAJUL lui Zelenski de Ziua Femeii: „Mulțumesc tuturor femeilor care muncesc, studiază și luptă pentru Ucraina”

Redacția

Jurnalistul Dmitry Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace: ”Vladimir Putin sugrumă jurnalismul prin Legea «agenților străini»”

Redacția

A murit actorul Ron Cephas Jones, celebru pentru rolul său în serialul „This Is Us”

Redacția
Încarcă...