Comunicatul de presă transmis de Ministerul Justiţiei arată că acesta „este al doilea an în care Comisia Europeană publică analiza efectuată în fiecare stat membru, prin prisma respectării principiilor statului de drept, în cadrul a patru capitole: independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei, libertatea presei şi sistemul de control şi echilibru institutional”.
„Tonul raportului de astăzi este unul de încurajare, iar imaginea obiectivă şi foarte bine argumentată pe care o oferă sistemului de justiţie ne ajută să identificăm măsurile pentru a repara ce s-a stricat ani de zile în justiţie”, a transmis ministrul Justiţiei.
El a precizat că anul acesta este şi „primul an în care Comisia Europeană evaluează România atât în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cât şi în cadrul Mecanismului privind Statul de Drept” şi a explicat faptul că „avem două rapoarte de monitorizare, realizate de experţi europeni obiectivi, care apreciază măsurile luate până acum de Ministerul Justiţiei şi de Guvern şi ne încurajează să continuăm reformele în ritm accelerat. Raportul ne spune, încă o dată, explicit că desfiinţarea SIIJ şi refacerea competenţelor DNA, DIICOT şi ale parchetele de pe lângă Curţile de apel reprezintă soluţia corectă pentru a elimina potenţiale presiuni asupra magistraţilor”.
» Citește continuarea pe pagina autorului

		

