Firmele şi instituţiile publice din județul Iaşi care au depus dosare la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru a-şi reînnoi parcul auto prin „Programul Rabla 2014” au adus în judeţ peste 120 de autoturisme noi.
Cea de-a zecea ediţie a programului destinat persoanelor juridice şi instituţiilor publice s-a încheiat recent şi, potrivit AFM, au fost atribuite 3.641 de tichete în valoare de 6.500 lei fiecare, deşi iniţial au fost alocate iniţial 3.000 de vouchere.
În Iaşi, campionul absolut în funcţie de cele mai multe autoturisme achiziţionate este societatea ieşeană SC Iasmina R.D. SRL, cu 16 unităţi. Societatea are domeniul de activitate „transporturi cu taxiuri” şi este deţinută de Dana şi Wadi Rakan din Pietrăria, Bârnova. Anul trecut, firma ieşeană a avut un număr mediu de 83 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 1,1 milioane lei, din care a obţinut un profit de 1900 lei.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


