Președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, se întreabă, referitor la ancheta privind stimulatoarele cardiace refolosite, inclusiv de la persoane decedate, la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, „cum a fost posibil” ca acest lucru „să se întâmple într-un spital timp de 5 ani” și subliniază că „acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. Omul acela nu a făcut acasă, la el în garaj. Înseamnă că a fost un sistem defect”. Daniel Coriu vorbește, în interviul acordat HotNews.ro, și despre posibile riscuri pentru sănătatea pacienților cărora li s-a implantat dispozitive cardiace reciclate de la persoane decedate.

Daniel Coriu, președintele Colegiului MedicilorFoto: AGERPRES
El mai afirmă că, în ciuda faptului că în breasla medicală există și uscăciuni, „50-60% dintre medicii din România sunt foarte onești”, iar din ura împotriva breslei medicale, în final, cei care vor avea cel mai mult de pierdut sunt pacienții, care riscă să rămână fără medici.
Prof. dr. Daniel Coriu este medic primar hematolog și directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni din București, este doctor în științe medicale, iar în octombrie 2020 a fost ales președintele Colegiului Medicilor din România.
„Cum a fost posibil ca acest lucru să se întâmple într-un spital timp de 5 ani?”
Daniel Coriu se declară uluit de faptul că a acest lucru a fost posibil timp de 5 ani,
» Citește continuarea pe pagina autorului


