News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Sindicatul american din industria auto amenință cu o „amplificare” a grevei

Președintele sindicatului UAW a amenințat duminică că va „amplifica” greva începută vineri la cei trei mari constructori auto americani dacă nu vor fi făcute oferte mai bune, în contextul în care mișcarea a intrat în dezbaterea politică, potrivit agenției AFP, preluată de boursorama.com.

„Dacă nu primim oferte mai bune (…), vom amplifica” greva, a declarat șeful UAW, Shawn Fain, într-un interviu acordat CBS.

„Am fost lăsați în urmă timp de decenii”, a adăugat el, explicând că muncitorii pe care îi reprezintă sunt „sătui”.

Shawn Fain, care a fost în ofensivă de la începutul negocierilor, în urmă cu două luni, a intensificat presiunea în momentul în care discuțiile dintre sindicat și „Big 3” (General Motors, Ford, Stellantis) au fost reluate sâmbătă.

  

„Am avut astăzi discuții rezonabil de productive cu Ford” pentru a ajunge la un compromis privind un nou contract colectiv, a declarat sâmbătă UAW pentru AFP.

Trei unități au fost închise începând de vineri: o uzină General Motors din Wentzville (Missouri), o altă uzină Stellantis din Toledo (Ohio) și o sucursală Ford din Wayne (Michigan).

Ele afectează 12.700 dintre cei 146.000 de membri UAW de la cei trei constructori,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Paradoxul remarcat de un psiholog: de ce George Simion e văzut ca un lider mai atractiv decât Nicușor Dan?

Redacția

VIDEO Joe Biden a adormit în timpul unui summit istoric cu liderii africani

Redacția

Cum vede șansele lui Iohannis la șefia Consiliului European un influent lider al PPE: Înainte de 16 iulie vom avea președinte cu mandat plin

Redacția
Încarcă...