Analiză a publicației La Libre Belgique, preluară de Rador:
Deşi e candidată la Uniunea Europeană, Serbia refuză să se alinieze la sancţiunile contra Moscovei. În momentul în care europenii încearcă să izoleze Rusia şi să renunțe la energiile sale fosile, Serbia îşi întăreşte relaţiile cu Moscova prin intermediul unui acord privind gazul rusesc. Belgradul este candidat la aderarea la Uniunea Europeană de zece ani, dar menţine relaţii strânse cu Kremlinul. Deşi Serbia a condamnat la ONU invadarea Ucrainei de către Rusia la sfârşitul lui februarie, ea refuză să se alinieze la sancţiunile contra Moscovei.
Ţara din Balcani, cu şapte milioane de locuitori, a obţinut un acord „foarte favorabil” de furnizare de gaz rusesc timp de trei ani, a anunţat preşedintele sîrb, Aleksandar Vucic, după o discuţie telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, duminică. Kremlinul s-a limitat să spună că Moscova „va continua să furnizeze gaz natural Serbiei fără întrerupere”, dar şeful statului sîrb a dat asigurări că este „de departe cel mai bun deal în Europa”. Vom avea o iarnă sigură în ce priveşte aprovizionarea cu gaz”, a asigurat el, prezicând că factura va fi atunci între de 10 şi 12 ori mai mică decât în altă parte în Europa.
» Citește continuarea pe pagina autorului


