
Consilierii locali din Târgu Frumos se întâlnesc mâine, la convocarea primarului Ionel Vatamanu, în ședință ordinară pentru a dezbate 9 proiecte de hotărâri.
Printre acestea se află execuția bugetară pentru trimestrul al III-lea, indicatorii economici pentru modernizarea unor străzi, dar și permisiunea acordată Delgaz Grid pentru a folosi domeniul public aferent rețelelor electrice.
Astfel, dacă aleșii locali vor fi de acord mai multe străzi din oraș, cu o lungime totală de 7 km vor fi modernizate. Suma totală la care este preconizată această investiție este de 5,8 milioane de lei. Tot în această ședință este propusă spre modernizare, într-un proiect separat, și strada Jora, a cărei lungime este 1,1 km. Pentru aceasta, conform calculelor proiectanților, se vor aloca 840.000 de lei.
Ședința va avea loc de la ora 15.00 în sala de ședințe ing. Dan Dumitrachi.


