Ritmul vieții ne împinge adesea să alergăm după mai mult – mai multă stabilitate financiară, mai multe experiențe senzaționale, mai multe confirmări, astfel încât nu este de mirare faptul că această goană după fel și fel de necesități ne face să uităm de ceea ce contează cu adevărat și, mai ales, ne îndepărtează de un element esențial în existența noastră – recunoștința. Pentru unii, un cuvânt prea simplu pentru a conta cu adevărat. Dar pentru alții, una dintre cheile de aur ale vieții.
Psihologii, filozofii și oamenii de credință deopotrivă spun că tocmai această stare de a mulțumi pentru ceea ce avem deja este cea care poate transforma felul în care trăim. Recunoștința este, într-un sens profund, eliberatoare: rupe cercul vicios al nemulțumirii, reduce anxietatea și aduce o claritate pe care niciun alt exercițiu al minții nu reușește să o ofere cu aceeași simplitate.
Psihologia pozitivă, o ramură relativ recentă a științei, a pus un accent major pe studiul recunoștinței. Martin Seligman (12 august 1942), unul dintre cei mai cunoscuți psihologi americani și considerat fondatorul acestei discipline, a arătat prin cercetările sale că oamenii care cultivă zilnic recunoștința dezvoltă o reziliență emoțională mult mai mare.
» Citește continuarea pe pagina autorului
