RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Secretarul Mircea Zuzan și alți 6 funcționari publici află mâine de la CCR dacă se pot întoarce la muncă!

Șapte funcționari publici din Primăria Pașcani, suspendați din funcție, stau ca pe ace după ce președintele României Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la modificările legii pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Aceste modificări, adoptate la finalul lunii noiembrie, anulează articolele de lege conform cărora funcționarii publici ce sunt trimiși în judecată pentru fapte penale, sunt suspendați de drept.

 

Președintele României a considerat că anularea acestor prevederi este neconstituțională și a sesizat judecătorii Curții Constituționale. Astfel, miercuri 13 decembrie, magistrații constituționali vor analiza în ședință publică și se vor pronunța asupra sesizării făcute de Klaus Iohannis.

  

Cei șapte funcționari public vizați de această măsură sunt Mircea Zuzan, Ciprian Prisecaru, Vasile Prisecaru, Silvia Postolache, Elena Sârghiuță, Nicoleta Negrescu și Vasile Bodnar.

Conform procedurilor, dacă Curtea Constituțională a României respinge sesizarea președintelui României, acesta din urmă, în termen de zece zile, trebuie să promulge legea, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, care intră în vigoare în 3 zile. După această etapă în termen de 30 de zile, conform aliniatului 2 din art. 113 al acestei legi, funcționarii publici suspendați vor fi repuși în funcție.

 

Related posts

 Drumurile nationale care merg spre frontiera cu Ucraina în județul Suceava vor fi modernizate

Redacția

Calendar asumat pentru construcția Operei Naționale Române din Iași! “Ne ținem de cuvânt și construim sediul nou pentru Opera Națională Română Iași! (P)

Redacția

Opoziția contestă în termeni duri intenția lui Pantazi de a da 10.000 de euro pentru repararea unei străzi din Ialoveni

Răzvan Grecu
Încarcă...