News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

„Schimbarea de regim”, această strategie sulfuroasă pe care America nu o mai vrea

„Nu”, Statele Unite nu urmărește „schimbare de regim” în Rusia, spune apăsat Casa Albă. Precizarea pripită arată că strategia „schimbării de regim”, asumată anterior de neoconservatori, a devenit sulfuroasă după experiențele negative din Irak, Afganistan sau Libia, scrie AFP.

Joe Biden, discurs în PoloniaFoto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Joe Biden a provocat valuri sâmbătă, la Varșovia, declarând despre Vladimir Putin că „acest om nu poate rămâne la putere!

  

Această frază mică, care nu a apărut în textul scris al discursului, a forțat Casa Albă să-i minimizeze imediat sfera de aplicare pentru a se asigura că președintele american nu sugera „schimbare de regim” în Rusia.

Luni, liderul democrat a refuzat să-și retragă declarația, susținând că își exprima doar „indignarea morală”, dar nu o politică care vizează „răsturnarea lui Putin”.

„Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiații ucraineni din Varșovia. „Nu exprimam atunci sau nu exprim acum o schimbare de politică”, a spus Biden. „Nu îmi cer scuze pentru asta”, a spus el.

Prin urmare, evocarea unei astfel de opțiuni pare a fi tabu.

“Schimbarea de regim poate părea atractivă pentru că scapă de persoana asociată cu politicile pe care le respingem,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Accident cu 6 răniţi, după ce două maşini s-au ciocnit. Au intervenit 3 echipaje SMURD

Redacția

Te poți infecta ușor cu noul coronavirus dacă ești fumător? Ce spune dr. Emilian Imbri

Redacția

Programul „Anghel Saligny”. Ministerul Dezvoltării a stabilit sumele ce vor fi alocate: cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, 4 milioane pentru fiecare comună şi 7 milioane de lei pentru fiecare oraş

Redacția
Încarcă...