Moscova consideră că planurile Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) pe fondul unor „mandate” nesemnificative din punct de vedere juridic împotriva conducerii Federației Ruse sunt absolut inacceptabile, transmite agenția de stat rusă TASS, care citează o „sursă” din cadrul Ministerului de Externe.
„Moscova consideră absolut inacceptabile planurile oficiale ale Erevanului de a adera la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale pe fondul recentelor „mandate” ilegale și lipsite de importanță juridică ale CPI împotriva conducerii Federației Ruse”, a declarat sursa citată.
Sursa citată a atras atenția, de asemenea, asupra faptului că partea armeană a fost avertizată „cu privire la consecințele extrem de negative” ale posibilelor măsuri luate de Erevan pentru relațiile bilaterale.
La 24 martie, Curtea Constituțională a Armeniei a publicat o decizie potrivit căreia obligațiile republicii, prevăzute în Statutul de la Roma al CPI, sunt în conformitate cu legea fundamentală a țării. Decizia este definitivă și intră în vigoare din momentul publicării sale.
La 17 martie, CPI
» Citește continuarea pe pagina autorului


