News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Robinetul cu bani pentru primari, deschis de Guvern odată cu alegerile din PNL

„Sprijinul financiar urmăreşte deblocarea acelor investiţii care riscă să fie întrerupte din cauza cheltuielilor crescute. Avem în prezent 4.423 de investiţii în diferite stadii de construcţie. Sprijinim proiectele comunităţilor locale şi am luat această măsură pentru a asigura finalizarea acestor investiţii”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă. Tot sursa citată menţionează că tot ce trebuie să facă autorităţile locale este să depună o solicitare, precum şi o notă justificativă, data-limită fiind 25 septembrie.

Prin urmare, răspunsurile pentru cei care vor primi banii vor veni exact în perioada dintre Congres şi Convenţia Naţională a PNL. La Convenţia Naţională, liberalii îşi vor alege prim-vicepreşedinţii şi ceilalţi membri ai Biroului Executiv, dar va fi votat şi noul secretar general.

Fondul de Rezervă, puşculiţă pentru primari

Însă până la accesul la fondurile pentru PNDL 2, guvernanţii au la îndemână banii pentru Fondul de Rezervă, controlat de premier şi de ministrul de Finanţe, care va fi accesibil după rectificarea bugetară. Fondul de Rezervă primeşte 800 de milioane de lei la rectificarea bugetară, mai mult decât ministere ca Transporturile şi Energia. În ultimii ani, acest fond a ajuns să fie mai mult un instrument politic,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Buletin de București: „Necropola Residence” se construiește peste „scheletele unor bărbaţi, femei, adolescenţi şi copii care nu au avut coşciug”/ Institutul de Arheologie confirmă: „fundaţiile bisericii şi zona sa adiacentă au fost conservate primar”

Redacția

Noul BMW M3 CS Touring: 3,0 litri cu 550 CP

Redacția

Iohannis: Schimbările profunde de securitate din prezent solicită un răspuns european unit şi puternic

Redacția
Încarcă...