Reuniunea internaţională desfăşurată sâmbătă, 5 august, în Arabia Saudită pentru a aborda problema războiului în Ucraina şi restabilirea unei „păci juste” a reafirmat sprijinul celor peste 30 de ţări participante „pentru principiul inviolabilităţii frontierelor”, subliniază Administrația Zelenski.
La reuniunea de la Jeddah „au fost exprimate diferite puncte de vedere” cu privire la principiile-cheie ale formulei de pace ucrainene, a afirmat şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.
Kievul insistă pe un succes diplomatic
Cu toate acestea, toţi cei prezenţi au fost de acord în ceea ce priveşte „angajamentul ţărilor lor faţă de principiile Cartei ONU, dreptul internaţional, respectul pentru suveranitate şi inviolabilitatea integrităţii teritoriale”, a adăugat Iermak.
Şeful administraţiei preşedintelui Zelenski s-a referit la reuniunea care s-a desfăşurat cu uşile închise şi în condiţii de secret total în ceea ce priveşte conţinutul ei la fel ca şi în cazul reuniunii anterioare de la Copenhaga.
Forumul a reunit responsabili de rang înalt nu numai din ţările occidentale, ci şi din unele state considerate aliate Rusiei, cum ar fi India şi Brazilia, precum şi China, notează France 24.
La această reuniune au participat consilieri importanți şi reprezentanţi diplomatici şi se aşteaptă ca aceste convorbiri să deschidă calea către un summit al liderilor pe care Kievul speră să îl organizeze în această toamnă în jurul formulei de pace a lui Zelenski.
» Citește continuarea pe pagina autorului


