NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Regulamentul pentru ocuparea domeniului public a fost modificat, fără știrea secretarului Irina Jitaru!

Secretarul general al Pașcaniului, Irina Jitaru și-ar fi dorit să pună în legalitate pe toți cei care ocupă domeniul public, indiferent dacă au avut sau nu un contract de închiriere. Opinia sa ar fi fost discutată pe o formă a proiectului privind ocuparea temporară a domeniului public, ce se află acum în dezbatere publică.

Întrebată de ce regulamentul prevede ca încuviințarea utilizării domeniului public să fie făcută doar pentru cei care au avut un contract de închirier, chiar dacă acesta este în prezent expirat, Irina Jitaru a susținut că forma de proiect pe care a trimis-o spre publicare nu prevedea o distincție între cei care ocupă domeniul public fără documente, și cei care au avut în trecut un contract de închiriere.

„Nu face distincție. Mi-am adus aminte că am avut o discuție înainte de publicarea regulamentului exact pe acest subiect și eu am susținut să nu fie modificat și să fie la fel pentru toată lumea”, a declarat în primă fază Irina Jitaru.

După ce a verificat forma publicată spe dezbatere publică, Irina Jitaru a revenit asupra declarației sale și a susținut prevederea prin care de regulament se pot folosi doar cei care au avut o formă de contract pentru ocuparea domeniului public.

„La articolul 3, spune că pentru situațiile care nu sunt prevăzute la articolul 2 utilizarea terenului se va face cu respectarea prevederilor din Codul Administrativ. Da așa este, pentru că rațiunea pentru care au fost prinse aici și contractele expirate a fost că omul are o autorizație de construire, a făcut solicitare în termenul legal de prelungire a contractului de închiriere, însă noi nu i-am dat răspuns pentru că am așteptat lămuriri pe Codul Administrativ de la ministerul de resort. Acești oameni au în legalitate, pe când ceilalți nu au fost niciodată în legalitate”, a susținut Irina Jitaru, la 10 minute de la prima declarație.

Conform unor informații din Primăria municipiului Pașcani, acest regulament a fost făcut încă din luna ianuarie, însă el a suferit numeroase modificări. Ultimul cuvânt l-ar fi avut administratorul public Gică Zanet, care, conform surselor noastre, din rațiuni politice a exclus de la beneficiarii acestui act pe cei care ocupă fără a fi avut un contract de închiriere domeniul public, deoarece în această situație s-ar afla și firma Lorimer SRL, administrată de Marius Pintilie (PNL).

Zanet nu a răspuns la apelurile telefonice și nici la mesajele text, pentru a lămuri această acuzație.

loading...
Advertisements

Related posts

Actualitatea TV a avut dreptate: Consiliul local nu poate hotărî câți bani să încaseze Prest Serv Apa de la ApaVital! Judecătorii au decis anularea hotărârii!

Răzvan Grecu

După DNA și DLAF, inspectorii ANI au demarat controale la Primăria Pașcani: Administratorul public Gică Zanet vizat în posibile conflicte de interese! Hotărârile pro ApaVital solicitate pentru control!

Răzvan Grecu

Întâlnire între producătorii locali, administratorul piețelor și viceprimar

Redacția
Încarcă...