Astăzi ar fi trebuit să aibă loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul ”Închiderea depozitului de deșeuri neconform de la Pașcani – Valea Seacă”.
Comisia de recepție formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Iași, Protecției Mediului, constructorului SC Geiger Transilvania S.R.L, firmei de proiectare SC Romair Consulting și ai Primăriei Municipiului Pașcani s-au deplasat în teren pentru a face formalităţile.
Neaşteptat, activitatea a fost amânată întrucât Petrică Bunduc, reprezentantul municipalităţii nu a semnat documentul de recepţie a obiectivului. Motivul ar fi faptul că stația de ardere a biogazului nu a fost racordată la curent electric (ea funcționeaza cu ajutorul unui generator), asta după ce Consiliul Județean Iași a scos la licitație această investiție însă nici o societate nu s-a prezentat.
În acelaşi timp, conform reprezentantului Primăriei, depozitul închis de deșeuri trebuia să beneficieze și de pompe de levigat care nici în momentul de față nu au ajuns la obiectiv.
Acestea fiind spuse, rămâne să se stabilească o nouă dată când comisia se va întruni din nou şi va merge la groapa de gunoi din Valea Seacă.
Reamintim că, Consiliul Județean Iași implementează contractul de lucrări ”Închiderea depozitelor de deșeuri neconforme de la Pașcani-Valea Seacă, Hârlău și Târgu Frumos” în cadrul Proiectului ”Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Iași”.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


