
Situația familială a Liviei, micuța bolnavă din Sodomeni, care a ajuns în București pentru operația mult așteptată, s-a schimbat considerabil în ultimele săptămâni.
Nu demult scriam despre faptul că Ovidiu Coțcariu a primit tutela asupra celor doi copii și că lucrurile încep, încet dar sigur, să intre pe un făgaș normal. Se pare însă că, discuțiile în contradictoriu dintre părintele adoptiv și familia răposatei sale soții, l-au determinat pe bărbat să plece de acasă.
Deși fusese cel care a mers cu Livia prin spitale, la controalele premergătoare intervenției de la București, și părea că-și îndeplinește corespunzător rolul de tată, lucrurile au luat o turnură neașteptată. În urmă cu două săptămâni, acesta a lăsat în urmă tot ce construise la casa de la Sodomeni și a plecat cu fiica sa naturală, la părinții din Vaslui.
Nu se cunosc motivele reale pentru care s-a întâmplat acest lucru, însă cert e, că de atunci, Cristi Amariței, tatăl natural al celor doi copii, a revenit brusc în viața acestora, manifestându-și dorința de a-i avea alături. S-ar părea că, cel puțin pentru moment, acesta are susținerea soacrei sale, cu care acum se înțelege.
Între timp, soarta micuței Livia se află în mâinile medicilor din Fundeni care o vor opera, cel mai probabil, în luna septembrie.
Odată întoarsă acasă va afla cu surprindere că cel care i-a fost tată și a îngrijit-o, este de negăsit; la fel și sora ei vitregă, de care era foarte apropiată.


