News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Rareș Bogdan afirmă că România ar putea intra în Schengen etapizat, în domeniul aeroportuar până în 26 martie, iar terestru chiar mai repede

Într-un interviu pentru Digi24.ro, eurodeputatul Rareș Bogdan a spus că România ar putea intra în spațiul Schengen etapizat. „Există șanse mari ca țara noastră să reușească să intre în zona de spațiu Schengen aeroportuar până în 26 martie, și pe zona de trecere terestră și feroviară chiar mai repede”, a spus Bogdan care este și prim-vicepreședintele PNL.

Chestionat despre stadiul în care se află dosarul României privind aderarea la Schengen,  Rareș Bogdan a subliniat că hotărâtor va fi consiliul JAI de pe 8 decembrie, de la Praga, unde România nu va avea drept de vot, chiar dacă va participa.

„Vor vota doar țările din spațiul Schengen, adică cele din UE care fac parte deja din spațiul Schengen, și cele 4 țări, inclusiv Elveția care sunt membre Schengen, dar nu sunt membre UE, și sigur că pe noi ne intersează foarte mult ca delegația care a venit în misiune suplimentară pentru a vedea implementarea a tot ceea ce înseamnă IT Schengen în România, a tot ceea ce înseamnă regulamente tehnice pe granițele României, să vină cu un raport pozitiv, care să poată fi un argument în plus pentru guverne”, a spus Rareș Bogda, conform digi24.ro

Eurodeputatul a adăugat că dezbaterea legată de spațiul Schengen,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Festivalul de Film de la Veneţia: “L’Evenement”, de Audrey Diwan, a primit Leul de Aur / Lungmetrajul românesc “Imaculat”, cel mai bun debut / Lista completă a câştigătorilor

Redacția

Proiectil găsit în trunchiul unui copac rupt de pe marginea unui drum din Botoșani / Un șofer care a oprit lângă copac a alertat poliția

Redacția

Boloș si liberalii, criticați de social-democrați pentru opoziția la legea pensiilor publice

Redacția
Încarcă...