Cancelarul Germaniei și miniștrii săi urmau să fie încătușați și să defileze la televiziunea națională pentru a câștiga sprijinul publicului după lovitura de stat de extremă dreapta planificată anul trecut, potrivit unor surse guvernamentale, realtează cotidianul The Times.
Un grup de 16 extremiști înarmați au conspirat pentru a lua cu asalt parlamentul Germaniei, Bundestag, în timpul unei ședințe plenare la 8 decembrie, arestându-l și încătușându-i pe Olaf Scholz și pe alți membri ai guvernului său. Se relatează că un nou „Consiliu” de conducere al autointitulatei Uniuni Patriotice a Cetățenilor Reich-ului, condus de aristocratul Heinrich XIII Prințul Reuss, s-ar fi adresat apoi națiunii, în timp ce Scholz defila ca prizonier.
Duminicalul Bild am Sonntag a dezvăluit noi detalii despre tentativa de lovitură de stat, care a fost dejucată cu 24 de ore înainte ca până la 5.000 de „cetățeni ai Reichului” să primească un mesaj de avertizare pe telefoanele lor mobile care ar fi declanșat lovitura de stat în „Ziua X”.
„Nu avem de-a face cu niște nebuni inofensivi, ci cu extremiști periculoși, care sunt conduși de fantezii violente de răsturnare și care au multe arme”, a declarat Nancy Faeser, ministrul german de interne, pentru Bild.
» Citește continuarea pe pagina autorului



