Organizația PSD Pașcani anunță cu tristețe trecerea în neființă a celui ce a fost deputatul Neculai Rățoi, militant de seamă al partidului, fost primar al Municipiului Pașcani și al orașului Târgu Frumos timp de mai multe mandate.
Ne-a părăsit cetățeanul de onoare al Municipiului Pașcani, cel a cărui existență s-a suprapus cu istoria recentă, de aproape jumătate de veac a urbei. Investit cu demnități publice la nivel orășenesc, județean și parlamentar s-a dedicat cu suflet problemelor urbei de pe Siret și ale locuitorilor acesteia. Chiar și în anii de restriște când pâinea, carnea și căldura se distribuiau în regim strict, pășcănenii nu erau atât de vitregiți ca locuitorii altor localități din zonă și din țară.
S-a stins în pragul încheierii celui de al doilea mandat de deputat fiind permanent fidel stângii românești.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Organizația PSD Pașcani


