
Proiectele opoziției privind amenajarea unui patinoar multifuncțional în ștrandul din parcul Peștișorul, igienizarea luciului de apă și reabilitarea insuliței a primit aviza nefavorabil la comisia economic. Motivul este altul decât cel discutat vineri, 22 iunie, în ședința urbanism.
Dacă la finele săptămânii trecute consilierul Ionuț Prodan (PSD) spune că acestea trebuie corectate, acum un alt social democrat, Vasile Haldan, a avut o altă abordare.”Trebuie să spun că sunt de acord cu inițiativa colegilor din opoziție, doar că, din câte am aflat tocmai s-a finalizat, sau urmeze să se finalizeze un studiu de oportunitate privind scoaterea la concesiune a zonelor. Doamna Labonțu (n.r. directorul economic al Primăriei) aici de față, ne poate confirma acest aspect”, a fost intervenția consilierului PSD, Vasile Haldan.
Directorul economic al Primăriei a luat cuvântul, însă a lansat o cu totul altă temă de discuție, decât cea a consilierului PSD.
”Discuțiile au fost altfel la comisia de urbanism. S-a înțeles de către membrii acesteia că trebuie întocmit un proiect tehnic, acel DALI, dar fiecare dintre dumneavoastră știți ce se urmărește prin acesta. Eu nu sunt împotrivă, doamne ferește mi-aș dori și eu altceva acolo, dar trebuie făcuți alți pași”, a spus Angelica Labonțu, directorul economic al Primăriei.
În cele din urmă, după ce au fost supuse la vot, ambele proiecte au primit vot nefavorabil din partea consilierilor Vasile Haldan, Ciprian Pintilieși Ovidiu Bejenariu, toți din PSD. Marius Pintilie din PNL a votat pentru acest demers.
Iată ce declara consilierul PNL Claudiu Bodoașcă la momentul la care au fost depuse proiecetele.”Partea de alei și spațiu de joacă a fost reabilitată prin programul european. Din păcate ceea ce ține de administrația locală, arată după cum vedeți. Luciul de apă, insulița și bazinul fostului ștrand au rămas după cum se poate vedea. Cred că trebuie urgent să schimbăm fața acestei zone, asta își doresc și cetățenii”, a subliniat Claudiu Bodoașcă, liderul de grup al consilierilor PNL din CL Pașcani.
Liderul de grup al consilierilor PNL a explicat că cele două proiecte ar trebui să reprezinte o prioritate pentru actualul legislativ. El a făcut un apel și la cetățeni să îi îndemne pe consilierii social-democrați să susțină inițiativa.”Fac un apel la cetățeni să încerce să convingă și ei consilierii PSD, să susțină inițiativa. Sunt de părere că vom găsi în bugetul public 200.000 lei pentru a schimba fața acestei zone”, a mai spus Bodoașcă.
Votul final pe marginea acestor proiecte se va da în ședința Consiliului Local de mâine.


