NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Președintele ARSACIS despre redevența datorată de ApaVital: „Ne vom conforma hotărârii judecătorești”

Victor Chirilă, președintele ARSACIS a făcut primele declarații pe tema procesului câștigat de Primăria Municipiului Pașcani pe tema redevenței datorate de ApaVital Iași. Acesta a spus că așteaptă să vadă mai întâi motivarea judecătorilor la decizia luată și asociația se va conforma.

Președintele ARSACIS a mai explicat că în conformitate cu statutul asociației și cu contractul de delegare,că redevența trebuie transferată după ce este primită de către municipalitate în conturile ApaVital pentru investiții.

„Dacă hotărârea este definitivă facem cum spun judecătorii. În statutul asociației și în contractul de delegare se spune că redevența le este virată de ApaVital, iar UAT-urile o returnează pentru investiții operatorului. Fiecare UAT își dorește să îi rămână această redevență, însă nu se poate. ApaVital colectează banii din tarif și din această redevență, fără redevență nu s-ar putea dezvolta. Vom vedea, avem și noi juriștii noștri și ApaVital avea și ea juriști. Așteptăm motivarea hotărârii”, ne-a declarat Victor Chirilă, președintele ARSACIS Iași.

De partea cealaltă, Gică Zanet a explicat pentru reporterii Actualitatea TV că cel mai probabil pentru recuperarea celor 6 milioane de lei datorate se vor îndrepta către ARSACIS.

Totuși, un astfel de demers nu ar avea niciun sens, de vreme ce în procesul intentat de Primărie pentru plata redevenței s-a aflat și ARSACIS, iar magistrații au respins capătul de cerere pe plata sumelor de bani restante. Singura alternativă legală ar fi o acțiune în regres față cei care nu au facturat către operator redevența la valoarea legală. În acest caz, ar răspunde primarul Dumitru Pantazi și directorul economic al Primăriei Municipiului Pașcani.

Advertisements

Related posts

Intervenție salvatoare a jurnalistului Cojocaru pe o întrebare ce viza relația primarului cu organizația PSD

Marius Parteni

Primăriile administrate de primari PNL din județul Iași vor suspenda activitatea pe 15 martie

Redacția

In judetul Iasi sunt cateva artere care nu vor vedea niciodata asfalt

Redacția
Încarcă...