
La sediul Protopopiatului Pașcani a avut loc ieri prima întâlnire a voluntarilor, la care au participat tineri și adulți din comunitate interesați să se implice în proiectele sociale, educaționale și duhovnicești organizate de protopopiat. Evenimentul a avut drept scop constituirea unei echipe de voluntari care să sprijine activitățile desfășurate în beneficiul comunității locale.
În cadrul întâlnirii, participanții au discutat și au conturat planurile de lucru pentru perioada următoare, urmând să se implice în diverse proiecte cu caracter social și educațional. Totodată, s-au stabilit responsabilități și modalități de colaborare pentru a asigura o organizare eficientă a activităților.
Prin această inițiativă, Protopopiatul Pașcani își propune să dezvolte o echipă unită și dedicată, care să contribuie la susținerea comunității prin voluntariat și implicare activă.





