News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Profesorul Daniel David: Statul român recunoaște profesiile de numerolog și astrolog, e halucinant. De ce ne mirăm că avem rezultate proaste la PISA și nostalgie față de comunism?

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, critică dur decizia Ministerului Muncii de a considera drept „ocupaţii” legal recunoscute pe cea de numerolog sau astrolog, deciei pe care o consideră „halucinantă”. El precizează, că în acest context, nu trebuie să mire nici rezultatele testelor PISA şi nici nostalgia pentru comunism sau polarizarea socială, transmite News.ro.

”Suntem într-un moment foarte periculos, în care Ministerul Muncii pune pe piaţă tot felul de ocupaţii care vin zona obscurantismului. Asociaţia Psihologilor a ieşit şi a spus, eu am spus. Nu a fost uşor, că reacţiile au fost pe măsură din partea celor pe care i-am criticat. Nu a văzut nicio mişcare mai serioasă în spaţiul media, dar dacă am fi făcut, poate, zece-douăzeci de universităţi, venea şi Academia Română, cu o poziţie şi am fi spus ”înţelegeţi că ceea ce faceţi este halucinant?” Ce vreţi de fapt de la o ţară care are ocupaţia de astrolog şi numerolog? Adică de ce ne mirăm de aceste rezultate? Să vă întreb altfel: voi înţelegeţi că în această ţară avem ocupaţia, recunoscută de stat, de numerolog şi astrolog? De ce ne mirăm că avem aceste realităţi sociale: rezultatele la PISA, nostalgia faţă de comunism,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Nicuşor Dan, de partea lui Bolojan în privința creșterii salariului minim: „Forțând, este posibil ca nişte sute, mii de oameni să-şi piardă locurile de muncă”

Redacția

De ce ne atrage riscul și ce spune știința despre instinctul nostru de a paria

Redacția

Grindeanu, despre canalul Bîstroe: „Nu suntem de acord să fie introdus în reţeaua TEN-T”. Ce a recomandat Ucrainei

Redacția
Încarcă...